Exerciţiu... cu destinatar 102 - doamna T.

Moto:
îţi spun eu, e trist să fii poet, mi-a zis şi mie cineva…
marius aldea

1.toamna vine cu rapidul, ai ghicit nu mai sunt curse pe dunăre, candva zâmbeam pe chei mângâindu-ţi cu privirea haina aia de marinar posomorât, ce departe era dragostea; uite, ar fi trebuit să-mi spui atunci că nu poţi trăi fără mine, mă cheamă căpitanul, mi-ai zis şi eu număram valurile care mi se izbeau de timpan, un clopot se juca în ochii trecătorilor, ăia clipeau ca manechinele, număram gene şi le transformam în sălcii asta până să mă apuci de mână... cât aşteptasem; gara fluvială e închisă, au scos la licititaţie toţi melcii de pe alee, nimic nu se mai poate face.

2.mai târziu ai trecut prin mine

3.în ziar scrie că e toamnă, mulţi spun că nu plouă, în cameră doar scrisorile se mai joacă de-a baba-oarba, nu ţin ochii închişi când te privesc, ţi-am luat numele pentru o viaţă, e ca fata morgana – toţi ştiu de ea, dar nimeni n-o atinge, îi las să vorbească, nu mai sunt umbre pe dunăre, le-au strivit macaralele.

4.poştaşul vine rar, niciodată nu-l întreb de ce o face, strâng fiecare sunet coborât pe chei, balerina din cutiuţa muzicală e reumatică, cică de la vreme ni se întâmplă, dac-ai fi mai aproape am scoate şurubelniţele, pe alea nu le-a pus nimeni în vânzare, doar valorile mai au loc pe piaţă, nu mai am bluza albă, dar sunt la fel de frumoasă cum mă ştii.