joi, 12 aprilie 2012

...în neclintire

galbenă ca o scânteie
- ursitoare
vântul mângâie mătăsuri şi
cireşul a uitat să înflorească

îl podidiseră lacrimile
pe bunicul
când primăvara îi aruncase în moarte odorul

fuioare de alb în furca ei
aninată în colţul vechi al grindei
şi mâinile răsucind un fir
se terminase demult povestea

o cumpănă adormită
câteva fotografii şi ghizdul fântânii
în aşteptare
păsări venite să se adape
mai departe... o altă poveste şi tristeţi

culeg scânteia
o aşez pe pământul reavăn
şi-mi las amintirile să respire
în faţa unei cruci unde piatra mă doare
în neclintire...

Un comentariu: