...

Eu am păstrat lumina Ta în palme
Și flori de iasomie-am inventat,
Să-mi lunece în alb ciuntit sudalme -
Poveste despre drumu-Ți întristat.

În urma mea am vrut să crească zile,
Să uit calvarul unde Te-au supus
Când maicile își plâng spre cer, umile,
Tristețile născute-ntr-un apus.

Golgota strigă sub povara serii,
Se scutură în moarte viața Ta,
Păstrez în mine marginea durerii
Mustind și astăzi, pentru-a arăta

Credința pusă mai presus de toate,
Iubirea pentru oameni și-adevăr
Când sfinții sunt așa puțini și, poate,
Prea multe eve ne-amăgesc c-un măr.

Cuvântul Tău se va păstra în Carte -
Vor ști de el și oameni fără glas,
Și orbi care în lume nu au parte
De ochii vieții-n care ne-ai rămas.