De acolo vine...

Dincolo de păsări,
glasul meu capătă formă de sferă,
pluteşte printre arbori
si se fărâmă când ace de frig
se năpustesc peste lume.

Atunci calotele
se transformă în cuiburi
unde iubirea se adăposteşte
la vreme de răstrişte.

Deseori ne căutăm printre muguri:
tu - frunză,
eu - floarea ce-apare dinainte-ţi
ca o scânteie de lumină,
scuturată mai apoi.

Ne regăsim
când bruma ne aruncă în vâltori:
eu - rodul unei iubiri arse
tu - semnul că viaţa se va opri într-un punct.

Doar atingerea zilei
ne uneşte
în ceea ce nouă ne place
să numim privirea spre cer...

de acolo vine o altă primăvară...