Un clovn, zâmbind...amar

Iubind arena, dincolo de măști,

Eu am zâmbit ca ploaia în lumină,

Nu mi-am imaginat că mă urăști

În fond, n-aveam în suflet nicio vină.



Ieșeam timid, aplauzele vii

Umpleau cupola circului îndată,

Sub reflectoare spectatorii - mii

Nu oboseau să râdă înc-o dată.



Veneau aici, urale aruncând

Într-o casacada-a chipurilor strâmbe,

Eram așa de trist, însă, uitând,

Rostogoleam o lacrimă în tumbe.



Aveam poveri, dar le-nfundam ades

În buzunar, la piept, unde o floare

Găsea că-i locul inimii ales

Să poarte-n ea iubirea care doare.



Tu m-ai știut. Cupolele visau.

Ca toți circarii, eu purtam un suflet,

Chiar dacă apele în ochi valsau,

Eu tot zâmbeam cu pauze-n răsuflet.



Azi voi pleca. E circu-acum închis,

Sub masca mea e multă-ngrijorare...

În fața ta lăsa-voi drum deschis,

Îmi iau de mână clovnii. Scriu... UITARE.