Ciutura

Sunt clipa ta surprinsă de năvoade
Când vremea şi-a lăsat pe şesuri trupul,
Uitând în urmă zeii fără scrupul
Ce împânzeau pământul cu iscoade.


Sunt firul alb ce se destramă-n aer,
Porunca zilei de-a-nălţa o rugă,
Sunt pasul tău pe margini de văiugă
Şi sensul prins în slovele de faer.


Şi merg mereu pe urma ta, stăpâne,
Canine veacuri mă aşteaptă iară.
Eu nu le vreau. O iarnă-n primăvară
Voi preschimba. Şi lutu-n caldă pâine.


Să nu mă cerţi dacă mi-i vorba seacă,
Voi învăţa să îmi primesc calvarul.
Icoana-ţi va surâde sub cleştarul
Atâtor ploi. Azi viaţa-mi se îneacă.