Ierni dezgolite

M-am dezbrăcat, iubite, pentru întâia oară
De fulgii de zăpadă suciţi de-al iernii vânt,
Mă prinde înserarea în ochi de lună-amară
Plătesc tributul nopţii şi-i dăruiesc cuvânt.

Mi-e umedă privirea şi-n cioburi mici de stele
Îmi oglindesc târziul şi irişii tăcuţi,
Se coase nălucirea în goluri de reţele,
Tu rătăceşti cu îngeri din flori de măr născuţi.

Îmi râde-n faţă ziua, pe umeri îmi aşterne
Un văl de-nfrigurare şi-un ornic rătăcit,
Mă-ndeasă-n templul rece, în munţi plini de caverne
Să gust însingurarea ca melcul răsucit.

Eu caut spre lumină şi din perdeaua vremii
Opresc secunda simplă, apoi o făuresc,
N-o las în gheaţa iernii şi nici în gura vămii
O împlinesc prin mine, în ploaie, şi iubesc!