Glasuri

Te-ntrebi unde-i ploaia cuminte de vară,
În care izvoare se-ascunde torcând?
Pe care obraz licăreşte-ntr-o seară -
Icoană de lacrimi în piatră sculptând?!

Tânjeşti spre albastru; aduceri aminte
Se joacă-n culoare brodând asfinţit,
Câmpiile-adună din vânturi cuvinte,
Renasc din uitare, din timpu-nghiţit.

E stepa-nroşită de-atâta căldură,
Dorm oaze de linişti, destinu-i ciudat,
Se-aruncă din ceruri un soi de tortură
Tu cauţi spre mine cu trup asudat.

Te-nvălui degrabă în tomul simţirii
Şi ploaia o strigi, să vină, curată,
Din harpe de ape dai frâu glăsuirii,
Rescrie-un poem! Iubirea se-arată.