E târziu...

E târziu să te chem
cuvintele-s frunze într-o iarnă pustie,
se adună în ghem,
răsfiră-n zăpezi cântul meu rătăcit
şi-mi arată că mie
nu mi-e dat să-nţeleg de ce ploaia
cu trena-i albastră
n-a ştiut să adape deplin
şi-a bătut neauzită-n fereastră...

E târziu să m-asculţi
când furtuna-i piciorul luminii,
şi prin lume, desculţi,
stropii mei rabdă-n frig precum câinii,
când se-ndoaie în van
ram de salcie pe mal de ape,
iar din ceruri, avan,
fulger este de mine aproape.

E târziu să primeşti
taina ploii în stihuri mărunte,
e târziu să citeşti
slove şterse în rânduri cărunte...