Linie pe destin

Am izvorât dintr-o lacrimă
prelinsă pe ramă de icoană:
era-ntr-o luni, martie,
când primăverile-şi strigă aişorii să meargă
împreună la colindat.

Mult m-a durut aerul
şi plânsul meu umplea odaia albă
precum zăpezile
ce se-nmuiau de dragul pământului
abia atins. Dumnezeu umbla prin lume şi
vorbea cu îngerii
-abia atunci am început a gânguri.

M-am ridicat
şi drum de apă printre pietre m-am făcut
pentru-a spăla inorogii la ochi
şi-a glăsui peştilor
cât de frumoasă-i lumea dincolo de maluri.

Şi dacă-ntr-o zi nu voi mai şti cine-am fost,
voi ruga Cerul
să se rupă-n bucăţi,
mă voi lega la ochi şi te voi căuta
ca o ploaie oarbă
-aşa cum am trăit!