M-am născut cândva
- o petală
scuturând anotimpuri pe glas de pământ
ruginit de toamne, încărunţit de zăpezi,
cu speranţa primăverii în sunete
cuprinse de brazda ce-aşteaptă
firul de grâu.
Am crescut dorită
de frunza unui copac,
frumoasă ca raiul unei inimi curate
şi singură precum cumpăna unei fântâni;
nerostită mi-e vrerea
şi lung este drumul fiinţării cu mine,
câtă vreme Dumnezeu presară viaţă
înlănţuind faptele
de care nu ne mai mirăm.
A şti o petală
înseamnă a simţi parfumul;
închipuirile nu ne pot fi de folos
când acele ornicelor
aleargă-n cadrane
unde albul neputinţei e la el acasă,
de-aceea-ţi spun:
m-am născut o petală
-desprinsă în vânt mă vei afla într-o zi.
„închipuirile nu ne pot fi de folos
RăspundețiȘtergerecând acele ornicelor
aleargă-n cadrane
unde albul neputinţei e la el acasă,
de-aceea-ţi spun:
m-am născut o petală
-desprinsă în vânt mă vei afla într-o zi.”
Să fie eterna noastră incertitudine, Anna?
p.s. n-am primit..
Mai lasă-mi o dată mailul, Gina! Probabil am comis vreo eroare!
RăspundețiȘtergere