În(frângeri)

Desprinsă din vară, urzită în cântec,
Cicoare-mpletită pe firul de grâu
Mă-nalţă iubirea în ochiul descântec -
O vorbă-nflorită, în cerul tău râu.

În arşiţa zilei, când cumpeni coboară,
O ciutură plină adapă cosaşi,
Un foc ne inundă şi-un gând ne doboară,
Suntem ai ţărânei, aceiaşi clăcaşi.

Eu - floare albastră, topită în grâne,
Ascult vântul aspru, mă-nclin a deşert
Când coasa-mi “oferă” poveţe hapsâne,
Mă rup în tristeţe şi lama i-o iert.

Se scurge albastrul în urna tăcerii,
În norii sihaştri, azi, fulgere nasc
Săgeţi ce-mpânzesc tărâmul durerii
Când tunete surde ne frâng într-un teasc.