Verde

Pocnea în grădina mea primăvara
tu-mi respirai la ureche
şi eu prindeam cuvintele
ca pe nişte păsări zglobii
fabricate din hârtie
să le pot colora cu râsul meu.

Şi, dragul meu, nu-ţi puteam spune
iartă-mă;
incriminarea m-ar fi făcut
să alung păsările
când strigam
şi-atunci cui aş mai fi dăruit
verdele din ochii mei ?

Aaaa ! Am înţeles !
Ţi l-aş fi dăruit numai ţie
să-l presari în dinţii ierburilor
mărunte pe care le-am călcat
din neştiinţă.
Să-l aşterni în vârf de penel
şi să colorezi speranţa
că, mâine şi poimâine
din plămânii tăi aerul
va primeni cuvintele de lângă urechea mea
cu noi sensuri de iubire...