Mi-e silă...

Nu boala ta de moarte mă sperie,
ci gândul că-ntr-o zi
n-am să fiu în stare să plâng
să-mi arunc apoi lacrimile
în coşul de gunoi
şi să tac
să tac dracului odată
pentru că umbrele,
umbrele nu pot înţelege
sensul cuvântului;
ele cred că realitatea e doar una
a lor şi numai a lor…

prefer să rămân piatră
şi dalta uitării
să-şi lase pe chipul meu
un sărut
n-am nevoie de magicieni,
de poeţi sau de pictori
nu sunt muza
căutând bruma de dragoste,
iar dacă scriu
e pentru că-n degetele minţii
stau atâtea-ntâmplări
din care condeiele-şi trag seva.

Nu te-am căutat
în zidul meu se împiedică necunoaşterea
şi sâmburi de minciună te învăluie;
mi-e silă
doar atât…mi-e silă de boala de moarte
care te-a cuprins…