Traiectorii

Ea pune tăcere în iarbă
fir cu fir
precum orezu-ntr-o mlaştină crudă
neîncepută

Chiar acum?
Când sosise vestea
că-n atelierul de pe strada Zugravilor
pictorul a-nnebunit?

Se tot povestea că ibovnica lui
cu nume de floare
luase drumul pustiului
în zig-zag să-şi poarte petalele -
umbre-n spinări de caravane,
oblojind feţe de beduini însinguraţi…

L-auzea şi acum strigând:
-Nefericito!
Cuţitul meu n-a atins vasele tale
şi nici gura nu ţi-a pârjolit sânul
în care vârtej de priviri
îşi caută furtuna

…………………………

şi-o lacrimă-i se perinda
în albului ochiului
singura stea
picată-acum în firele de iarbă
unde găsea tăcerea,
tăcerea ei -
o altă faţă-a nebuniei
în mlaştina cu nuferi blânzi.