Atelier

Abia păşeşte în atelierul de pictură.
Are în minte imaginea tăişului de cuţit
prinsă-n câteva petale de liliac ;
i-l oferise el chiar la intrare
să dea primăverii un preţ de existenţă,
altfel frigul i-ar fi suprimat
orice percepţie a florii.

De-ar putea închide pentru o clipă ochii!

În atelierul cu umbre
poţi călca fără să vezi !
Te aşezi şi laşi mâna pictorului
să mângâie culoarea
ori să mişte puncte şi linii
într-un poem pe care tu, Belladonna,
poţi doar să-l asculţi
aşa, ca pe un Saint-Saens uitat pe disc...

Şi nu mori ca o lebădă,
ci doar împrumuţi tăcerea ei
când mâna pictorului îţi netezeşte fruntea
c-un sărut,
ştergând oboseala zilei
cuibărită într-un suflet de Evă !

Pluteşte, Belladonna !
Chiar şi cuţitele au amuţit !