Obrăznicie

N-am să te-aştept într-un zbor;
ţipă marea şi mă trage de-un picior
glezna să-mi ude c-un cântec
pe care l-au uitat sirenele,
cuibărit între stânci.

Şi dacă ai gândurile adânci,
nu-mi flutura idei
pe care apa le spală;
aşterne-le-n atelier
pe un petic din lumina zilei
ca şi când, din nou,
acelaşi prier,
zălud ca şi mine,
îţi va răsturna în paletă
un zâmbet cochet
- discret
(ca să nu afle marea cât albastru
e-n sufletul pictorului
sihastru).

N-am să te aştept într-un zbor
... de n-ar ţipa marea,
cât de uşor
mi-ar fi să te-ntreb:Cine eşti ?
Şi-n ce atelier de visuri plămădeşti
cuvinte?

Dar marea ţipă
n-o pot lăsa nicidecum
să-mi frângă şi astă ultimă aripă...