Soarele

Soarele ştie să-şi tolănească lumina
pe sânul ei ca o piersică;
nu e invidios pe noaptea
care a cuprins-o
în indigo
şi nici pe bruma de timp
care-i învăluie nurii;

Când, îndrăgostit o cuprinde,
se revarsă în odaia pictorului
o mare de cânturi,
doar ea le aude –
privighetori în coşul pieptului,
răsturnând notele-n mângâieri
unde moliciunea e prezenţă.

Soarele ştie să-i deseneze îngeri
se ţese-n glas bucuria
şi-atunci cuvintele poartă aure -
nimburi de floare-n ochii săi limpezi,
fântâni din care se-adapă
setea ei nesfârşită
de iubire.