Tulburătoare şi neatinsă
femeia perfectă
îţi cere să-i scrii
să-i scrii cuvinte
pe care le crede albastre
pline de rouă
zâmbind în colţul cu petale.
Tu
ca un arhitect de stihuri
tehnic
elaborat
proiectezi vorbe
în care ea se-mbracă seara
atunci cînd trupul
se curăţă
de zgura păcatelor cotidiene.
Se pare c-aşa ţi-atingi
scopul
cuvintele tale o iau de mână
şi-o aruncă-n alcovuri
unde-i gustă formele
şi-i alintă nudul în lipsa ta.
Nu mai există rostuiri de inimi
nici potriviri de-nţelesuri;
femeia perfectă
se mulţumeşte c-ai atins-o
cu-aceeaşi imperfecţiune
căreia îi spui deseori iubire.
:)
RăspundețiȘtergeremulţumesc, Bogdan!
RăspundețiȘtergere