Ştefan Câlţia-sursa foto
Din mâna-ţi plină de zăpadă
Voi lua un fulg – numai al meu,
I-oi da contur şi-aş vrea să vadă
Pe unde-i oare Dumnezeu.
De ce prin ţarini umblă orbii
Cu mâna-ntinsă tot mereu,
De ce le strică viaţa corbii?!
Pentru ei am doar foi de-areu.
De ce măicuţele bătrâne
Îşi plâng în palme doruri noi
Li-s duşi copiii-n ţări străine,
Iar lacrimile-s numai ploi.
De ce mor prunci acum de foame,
Pământul oare nu-i făcut
Să ţină-n ramuri mereu poame
Pentru acei ce-s de crescut.
Tu du-te fulgule în lume,
Credinţa mea sporeşte-o iar,
Zăpezile, deşi n-au nume,
Nu vor cădea nicând ‘n zadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu