luni, 24 ianuarie 2011
Dac-am presupune...
sursa foto photodom.com
Dac-am presupune că toate
adevărurile dor,
am minţi furând din ele
doar ceea ce putem schimba
în mintea noastră,
fără vreo vină că ne-am dori
o depărtare care să ne apropie
ori vreo apropiere
care să semene a dragoste.
Şi-n ierni apele îngheaţă
ascunzând sub punţi frământări
şi curgeri
pe care nu le mai băgăm în seamă
decât atunci când vin puhoaiele
de gânduri peste noi;
obosim în căutări
şi smulgem timpului expresia
"nu se ştie niciodată".
În vindecarea cuvintelor
e toată iubirea,
în rostirea lor,
indiferent de cât viscol ne colindă
ori de cât ger ne amorţeşte simţurile.
Dac-am presupune că toate
adevărurile dor,
n-ar mai fi stele reci,
lacrimi pe frunze
şi ploi căutând un răspuns
în pământ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Când te citesc, realitatea devine un nesfârșit poem!!
RăspundețiȘtergeremulţumesc, Gina!
RăspundețiȘtergere