Te-am aşteptat în prag
întinerind adierile
s-atingă ochii cuiburilor
primindu-şi păsările,
păsările mele
încolţind în iarbă de zbor
şi-n plutire de lumină.
Te-am aşteptat în prag
mângâind sensuri
pe care mi le doream arbori
cu braţe lungi,
netemătoare,
să mă-mbrace cu strângeri,
să mă-nconjoare cu
apropieri
ştiute doar de noi într-un timp
care ne-a fost martor.
Încă mai sunt.
Pragul e stins în apă de ploaie
şi doar o iarnă-l mai ţine
în chinga unui îngheţ
pe care tu îl vei curma
c-o sosire
în violetul unei înserări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu