vineri, 7 ianuarie 2011

Despre nefericirea mea...



Nefericirea mea
a început să devină o obişnuinţă -
un lucru comun
de care te-mpiedici
chiar dacă nu eşti orb.

Tu-mi spui că fericirea ta
îţi ţine rădăcinile-ntr-o
existenţă:
a unei ploi îndrăgostite
în care te învălui
când ţi-e sete,
chiar cu riscul
de-a auzi tunetele cuvintelor
sau de-a suporta vijeliile ei.

Dac-aş potrivi nefericirea mea
cu a ta
oare ce s-ar întâmpla?

Ar dispărea norii.
s-ar linişti vântul
ar cânta tăcerile
sau cuvintele ar deveni mai grele
de sensuri?

Azi mi-ai atins nefericirea
c-o fericire
dăruindu-mi poate
singurul sâmbure de adevăr
al ultimului meu timp...

Un comentariu: