duminică, 15 septembrie 2013

facem perechi



din umbrele proiectate pe ziduri
prelungiri de eu în tu
de negru în alb
cântărind zile și nopți
de neliniști
când rătăcim ca fluturii pe lampă

și-n oglinzi ne lăsăm
morțile să râdă
ca la final de piesă comică
deformate linii ale gurii
vor sparge sticla
sub care am lăsat
atingeri de fluviu răsucit în matcă

adunăm cioburi
cu palmele goale
confuzi
cântărind viața ce ne-a mai rămas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu