Mioapă, umbra...

Mioapă mi-e umbra sortită să scrie
Mişcări hăituite pe-o pânză,-n amurg,
În ochiul ei verde o moarte proscrie
Tăceri involute ce-n mine azi curg.

Prozaică viaţa pe care se toarnă -
Ecran de-ntuneric, în roşu tivit,
Se zbat dumnezeii  când mi se răstoarnă
Polenul iubirii în suflet strivit.

Rănită de pietre, sortită să strige
În luturi crăpate din râul secat,
O umbră amară-n izvoare înfige
Pumnalul tristeţii sub chip de păcat.

Aleargă-n lumină, culoare despică -
Să uite de beznă, de aer imund
Se vinde trădării... o noapte abdică,
Mâhnite sunt  gesturi în jocul secund.

Mioapă mi-e umbra, dar ziua-i divină,
Pe umerii clipei va pune priviri -
Să uit căutarea în văz de lumină
Şi-n albii curate să las amintiri