Exerciţiu... cu destinatar 9 - fluturi albi, fluturi galbeni

Omule, ţi-am numărat fluturii...
în degetele mele am presărat zborul,
să mă-nalţ ca un cântec
pe care cerul să-l asculte în fiecare duminică -
atunci când clopotele mă sperie
pentru încă o moarte scrisă în cartea vieţii...

şi ţi-am căutat umbra

ştiam că în spatele ei
eşti tu – cerul meu plin de cenuşa arderilor

mă doare pământul incendiat
mă dor limbile de foc ce aruncă toate cuvintele grele
ca nişte balauri,
mă dor toate furtunile, omule,
mă doare când taci,

de aceea nu-ţi mai caut umbra,
nu-ţi mai număr fluturii,
ci aştept să plângă cerul
 în care te-am regăsit dimineaţă
ghemuit şi tremurând

ţi-era sete -
prea mare seceta,
prea departe ploaia mea de petale...

acum, sunt aici...
hai, omule, lasă-ţi fluturii să zboare prin palmele mele,
lumina lor nu-ţi va mai fi străină
fluturi albi, fluturi galbeni, fluturi albi, fluturi galbeni...