Incompletă

În frumuseţea mea nu e măsură,
Nici timp înveninat de aspru gând,
În frumuseţea mea nu-i loc de ură,
Ci drum lăsat de ochii mei plângând.

În carnea mea trăieşte o scânteie
Ce arde pe al crucii aspru lemn,
Va trece vămi sub chip de dumnezeie
Slujind pe-altar al dragostei îndemn.

Purtăm în oase un izvor de vină,
Ascundem în trecuturi năluciri,
Ne rătăcim prin lanul de lumină
Şi căutăm aievea străluciri,
Dar ăsta-i rostul omului în toate -
Să ducă-n spate doar atât cât poate...