Voi renunţa la noaptea în mine-ncătuşată,
Voi renunţa la floarea ce s-a plecat prea mult
Iubirea mi-e sămânţa – acum descătuşată
E prinsă-n râul vieţii, în verdele-i tumult.
Pământul mă acceptă, îmi ţine rădăcina,
Voi creşte spre lumină - spirala unui gând
În adevăruri calde va înflori glicina,
În luni cu vreme bună şi fără ploi plângând.
Voi ridica spre ceruri din huma-mbătrânită
Aripe de lucire spre poarta unui vis,
Din palmele tristeţii fugi-va cătrănită
Posomorâta moarte în gură de abis.
Tăcerea-mi este albă, iar trecerea uşoară,
O risipire simplă rămân pe-acelaşi drum
Pe unde pasul aspru un zâmbet mai doboară
Şi unde focul nostru mai lasă-un tom de scrum.
Voi renunţa la floarea ce s-a plecat prea mult
Iubirea mi-e sămânţa – acum descătuşată
E prinsă-n râul vieţii, în verdele-i tumult.
Pământul mă acceptă, îmi ţine rădăcina,
Voi creşte spre lumină - spirala unui gând
În adevăruri calde va înflori glicina,
În luni cu vreme bună şi fără ploi plângând.
Voi ridica spre ceruri din huma-mbătrânită
Aripe de lucire spre poarta unui vis,
Din palmele tristeţii fugi-va cătrănită
Posomorâta moarte în gură de abis.
Tăcerea-mi este albă, iar trecerea uşoară,
O risipire simplă rămân pe-acelaşi drum
Pe unde pasul aspru un zâmbet mai doboară
Şi unde focul nostru mai lasă-un tom de scrum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu