Zvonuri

Scrâşneşte mugur, sunt sterpezi dinţii
De-atâta iarnă ce a mâncat,
Iar albul simplu - din pacea minţii
Peste răzoare e aruncat.

Se-aude zvonul că vine iară
Printre coline o mândră-n sat
Ce poartă nume de primăvară
Şi o maramă de vânt valsat.

Te prinzi să cauţi culoarea ierbii
Şi-n petic negru - un strop de cânt,
Alungi spre codru, în grabă, corbii
Şi peste toate simţi glasul sfânt.

Se-nalţă-n aer un imn de viaţă
Şi-n haină nouă pământu-i iar;
Acum... că iarna e doar paiaţă,
Ascunde-o bine în buzunar.

Păstrează albul în zbor cocorii,
Căruntul serii e-acum topit,
Salcâmul doarme în lumea cerii
E primăvară!... Ai aţipit?