Nefastă-i clipa când se trece
Dintr-o livadă, iar, ninsoarea,
Când îmi rămâne-n palmă rece
Nestingherită-n moarte – floarea.
Topită-n amintiri cu îngeri,
Va odihni de-acum ‘nainte
În glas de clopote şi plângeri
La braţ cu tainele – cuminte.
Rămâne-n taler de balanţă
Un zbor de fluture, subţire
Să scrie-n verde ignoranţă
Când, spânzurat sub coviltire,
Va înţelege că iubirea
E ca un ghem ce înfăşoară
Pe firu-i simplu amăgirea,
Apoi se-nchide-n călimară...
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
îţi plânge poezia,
RăspundețiȘtergererepetă solitară,
alin-o cu peniţa
ieşind din călimară.
dmd.