Ne(putinţă)?

Coride se anunţă, arena este plină
De urletele surde ce împânzesc o lume
Nu căuta în juru-ţi, vei fi strigat pe nume,
Iar simpla ta părere va fi un semn de vină.

Alunecă-n uitare când focul se-nteţeşte,
Să nu se-aprindă-n tine nici teama, nici mânia
Uralele sunt sparte, le prinde agonia,
Le strânge cu putere în gura sa de cleşte.

Aplauze ce-ngheaţă pe chipul tău uimirea
Vor săgeta văzduhul în care mii de îngeri
Ucişi sunt în neştire de ochii lor cei ageri
Nesocotind că-n viaţă există şi iubirea.

Se uită spectatorii cum fiare ne-mblânzite
Sfidează adevăruri şi-atacă în rafale,
Apoi se-ncununează cu glasuri triumfale
Topind în frica vremii privirile-ngrozite.

Nu ştiu pe un’ să caut ieşirea din sclavie
Las fiarele să muşte, la modă-i devorarea,
Păstrez în mine gândul, izvorul şi suflarea
Ce vor sfida în timpuri deplina mârşăvie.