ne(acceptare)

Mai du-te încolo
cu primăvara ta

nu pot odihni în floare
vor crește în somnul meu viermii
prea mulți pentru carnea din pulpe
unde poftele se divid
vulturii așteaptă
în timp ce ochii nălucilor
se înșiră pe ramuri

nu mai am sânge
liberienele s-au umplut de
tăcere
în pânzele tale seva e simplă morfină

te crezi Boticelli
iar dependența mea de culoare
toarnă peste coapsele mele
acuarele

nu-mi spune să deschid gura
sărutul meu
n-ar mai naște floarea
și verde în otravă ar ninge
peste fiecare colț tăvălit în obraji de pământ

mai du-te încolo cu primăvara ta