duminică, 18 martie 2012

sub colivii și păsările visează fluturi...



stau să mă întreb
câți fluturi poți să numeri
până vei ajunge să mă atingi


degete pipăind cuiburi
mătăsuri dezvelind
versuri neterminate
și un aer
care aduce a primăvară somnoroasă
cu rouă tremurând pe gene
Moartea lebedei - amintire


o nerăbdare prinsă în muguri
tril descântat
în cuvinte simple
și dansul meu de balerină
ultimul grand jeté
înainte de a-mi scutura gleznele
de fluturi


închizi ochii vânătorule
pupilele tale caută
în ultima noapte zbaterea
eu sunt dincolo de ferestre zidite
în poante adoarme liliacul - agonie și extaz



zbor creionat în piruetă
și gândul spre Pas de Deux
poate ultimul până vor muri fluturii…

6 comentarii:

  1. Stiu unde esti, dar ma intreb cand vei aveaa curaj sa imi apari in fata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu, anonim? Tu când vei avea curajul să spui cine eşti. Nu cere ceea ce nu poţi da!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu?!
    Eu sunt un nimeni, care vrea acasa si nu se poate intoarce.
    SUNT UN N I M E N I !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-nseamnă pentru tine acasă şi de ce crezi că eşti un Nimeni?
    Fiecare dintre noi purtăm bune şi rele. Deschide inima...e imposibil să nu zăreşti o geană de lumină pentru vindecarea ei. Ce rost am eu în toate astea?

    RăspundețiȘtergere