Elenei mele...
Ating neliniştea-ţi de ceară -
E-aşa gălbuie precum floarea
Aş vrea, mai mult, să nu mă doară
Când va porni spre lut ninsoarea.
Sporesc în inima livezii
Furtuni ce nu mai vor să plece,
Când diademele zăpezii
Ating, uimite, fruntea-mi rece.
Mi-e frig în toate fără tine,
Sfioasa mea cu pasul moale,
Te-ating şi vraja-mi aparţine
Când florile mai fac escale.
E zbor... aprilie ne-ncearcă.
Să nu mai pleci! Mi-e tristă zarea,
Eşti pleoapa mea şi val sub arcă,
Sărutul când mă-mbracă marea...
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Neliniștea, un trist balsam în toate,
RăspundețiȘtergereAmestec greu de miere și venin,
Mi-aduce dorul de singurătate
Și plec mereu ca să mai mor puțin
Într-o tăcere-adesea ca un chin.
Neliniștea, un trist balsam în toate...
(Atingere de lacrimă subțire -
un strop de ploaie dăruind iubire)
Te îmbrățișez, Anna mea!
Pentru că mă știi, ai să mă ierți!