...colindul uitat în iarna ce doare...

Se-ndoaie lumina sub ramuri de brad
Şi-n glob de cristale mai moare-un colind,
Tăcerile mele se-mbracă în jad,
Sclipind a uitare cât ochii cuprind.

Se-aude un clopot departe, spre nord,
Sub dangătu-i straniu un gri albatros
Adună durere şi-agaţă de cord
Năluci ispitite de vântul lepros.

Nu-mi pasă de iarnă, nu-mi pasă de frig,
Poetul mă doare în fiece por,
El ştie că-n noapte adesea îl strig,
El ştie că păsări nu sunt fără zbor.

De-ar fi să mai treacă un veac de ninsori
În valuri înalte sub cetini ce plâng,
Păstraţi-mă-n iarnă  în foi de scrisori
Şi-n ele - de gheaţă - dureri ce mă strâng.