Prea mult...

Prea rece-n tinda cu luceferi,
Prea multă iarnă-a poposit.
Mai ştii de-arţarii mei? Sunt teferi?
Ori vântul mi i-a urgisit?

Prea multă lacrimă se-adună
Sub pleoapa cerului stingher,
Cântând a jale, se-mpreună -
În osul pieptului jungher.

Nomade – cânturile mele
S-au rătăcit în fluviul mort
Şi duc în ochi luciri de stele,
Cuvinte mute-n vechiul port.          

Prea multă linişte-n zăpadă,
În albul ce îmi pare dur,
Las valul timpului să cadă
Şi am să tac şi-o să îndur

Până mirajul se va stinge
În scripca vântului din sud,
Atuncea vino, vezi de-mi ninge
Decembrie pe trupul nud.