Exerciţiu... cu destinatar 146 - degeaba?!

Moto:
„Ca să pot scrie,
am nevoie de poveştile
tale
şi de telefoanele tale.
...........................
Astăzi mi-e frică
de culorile senzuale
ale fustelor tale de
femeie prea tânără,
pe care buzele mele
lasă mereu o
urmă de praf.
................................”
ca să pot scrie - Octavian Soviany

1.Desfac scoici adunate-n fuga mea pe malul unei disperări dulci, să nu mă-nţep, deşi au făcut-o acele cuvinte lăsate slobode pentru că ai lăsat geografiile să pască pe câmpul dintre noi, ceaţă la mal ar spune meteorologul, ceaţă peste fluviul fiert în ultima aşteptare, sălcii plecate să caute versul trupului ei, departe, mult prea departe, unde se strâng îngerii să pună la cale fulguirea.

   2. Când strecor nisip, nu mă gândesc la umbre, ele se aliniază în minte şi-mi strangulează memoria. Pe moment uit, am puterea să nu trag scaunul de sub picioare, tai doar frânghia şi amintirea ta mă hrăneşte, poate cu aceleaşi cuvinte aruncate nadă peştilor, fluviul nu doarme, iubitule, fierbe în mine - nerostita ochilor tăi în duminica lunii decojite de stele, prea multe stele zic, prea ascuţite şi reci.

3. Degeaba. Sufletul meu nu se termină, la capătul oraşului plantăm ploi, perdele de ploi să oprească trecerile, poezia clipei moare, nu cred în reîncarnare, praguri înalte pentru fiecare apă revărsată din mine, vorbe sparte, cu teama că vei pierde lumina ei  - preţioasa drumului călcat în picioare de îngeri, spre înalt .

4.În mâinile tale anestezie pentru o vreme, la capăt de culoar coşmarul meu alb, nu urc, nu aştept, păsările îmi dorm somnul, numai una îmi cântă – în genunchi.