... în albul irosit

Plecarea ta spre norduri mi-aduce întristare
Zăpada neuitării am frământat-o des,
În umbletul de frunză mai caut alinare
Cu teamă, ochii iernii i-ncarc de ne-nţeles.

Ninsoarea mă alungă sub zodii peticite,
Însemnele mi-s goale, iar ceasul obosit
Te caut prin vâltoare când pier nefericite
Tulburătoare zboruri în albul irosit.

Confuză despărţire placată de cuvinte
Îmi străluceşte-n stele fugite cât mai sus
De-un gând adăpostită, mă va privi cuminte
Sub ploaia de lumină în care am apus.

Plecarea ta mă doare, neliniştea m-apasă
În colivii de gheaţă un sunet de cristal
Îmi leagănă povestea sub lacrima duioasă
Deschid în taină uşa...e ultimul portal.