Te-ndemn...

Înec în ape tulburi cuvintele-ascuţite
Si simt cum ochii-şi lasă pe valuri mersul greu,
Când îmi arunci în carne tăcerea în cuţite,
Rănind, până la sânge, iubirea mea – mereu.

Îmi ţipă albatroşii de dincolo de fluviu,
Iar drumurile-ngheaţă, pădurile ne mor,
Aş vrea să se mai nască în mine un vezuviu
Dar pietrele-s luate de gesturi care dor.

Ai aruncat cu ele în crinul dimineţii
Ce-ţi înflorise leneş pe sticla unui geam,
Uitând de frumuseţe, de nebunia vieţii,
Uitând de fulguirea în care ne-mplineam.

Dacă ţi-e dor vreodată de mâna mea cuminte,
Mă caută acolo unde vor fi ninsori,
Dacă ţi-e dor de mine, sădeşte-ţi în dorinţe
Sămânţa unor patimi ce vor să nască flori...