Pe o margine de suflet... stări

Respiră!
Simt cum respiri, mi-ai zis,
de parcă plămânii mei erau frunze
prin care-ţi treceai mâna
singur
căutând vântul care să ne amestece
înalt şi departe,
cât mai departe de pământ.

Mănâncă!
Mănâncă, mi-ai spus,
în mâna mea pâinea e dragostea
şi ziua nefericirii tale, femeie,
s-a scurtat
sub paloşul de lumină...
ochii mei
au trimis-o către noaptea adâncă
ce mi te voia
talisman.

Bea!
Bea, mi-ai rostit cu înfrigurarea sacagiului
gura ta însetată de adevăr
va rosti cântecul, pasăre albă,
aerul rece nu-i pentru noi
ştiu că ţi-e frig,
ştiu că te doare nepăsarea,
numai bea stropul meu de iubire -
linişte în pustiul cuprinderii

eu -
eu pe o margine de suflet
scriu, plâng şi aştept...