Amestec

simt un amestec de tine cu noapte,
cu fluviu şi ceaţă, şi ochi şi sirene de vase fantomă

suntem două cuvinte aruncate în palmă
pe linia vieţii sădim chemări
chiromanţia vorbei – spui
şi-mi atingi pleoapele ca un orb
ce visează lumina

m-am pierdut în urbea unei aşteptări
prea multe străzi întortocheate
purtând pe umeri singurătăţi,
prea multe  lagăre în care poemele noastre
tremură ca nişte copii
fără mame în faţa gardului de sârmă ghimpată
înfometaţi, zdrenţuiţi
şi speriaţi de atâta noapte

simt un amestec de tine cu mine
un mănunchi de tristeţi împăturite în neputinţe
simple ca zilele ce ne trec
fără să ne mai întâmplăm