marți, 20 noiembrie 2012

Poarta

disipat în pielea mea
neştiut
strângi silabe şchioape
întru primenirea fiecărui cuvânt
ce-şi caută naşterea
avortoni în fiecare chemare lansată
în craterul zilei
sensuri primare
aruncă spre mine pietre
pietre fierbinţi
sub cenuşa durerii îmi rămâne surâsul
candidul surâs lăsat cândva pe umărul tău
sub respiraţia moale
într-o zi de miercuri
port haine de fluturi
şi strâng în pumni
tot întunericul
lumina mea un abuz
lumina mea - ne)ştiinţa celei care iubeşte deschis
ca o poartă primind etern sărutul

îmi plouă stins când nu eşti
printre noiane de întrebări
mă strecor
ca un fum din focul ce ţi-am fost

2 comentarii:

  1. Când plouă stins în suflet... dorul poeților își cântă aprig simfonia!
    Frumoase versuri, Annă...

    RăspundețiȘtergere