Moto:
da… e simplu, belitura asta numită şi viaţă numită şi stare de a fi poate continua doar până la un anumit punct, e simplu, maria[…]împuţita asta de tristeţe şi-a făcut abonament la mine fără să întrebe „e liber, se poate?”
marius aldea -starea de simplu
1.stau în acelaşi tren cu tine, ne desparte muzica, tu vezi gară pentru doi, eu văd o karenina apropiindu-se, dornică să muşte şinele pe care ploile scutură frunze, de parcă toamnele s-ar fi mutat în cer, nu mai trec îngeri, s-au apucat de lustruit bocancii, mi se despică drumul, unii i-ar spune cumpănă, în viermele ăsta numit viaţă eu nu văd decât exfoliere, mâinile construiesc bariere, becul ăla roşu clipeşte des, urlă o bufniţă, semn rău spun unii, azi noapte n-am închis un ochi, e trist.
2.banchizele cască guri albe, cripte pentru toată dragostea mea ce se vrea criogenată, n-o pot ucide, ce vrei?
3. probabil voi căuta prin magazia de cuvinte, tu spui că-i mult praf, mie îmi place să suflu, până se vede pielea aurie a bucuriei, pregătesc scara, crezi că teama e ceea ce mă sperie, îţi zic eu că nu, îţi zic eu că florile se deschid chiar şi în întuneric dacă sunt iubite, un zâmbet crispat în colţul gurii tale pe langă aerul de pipă proaspăt procurat când respiri, ne apasă ziua, ziua asta, bestia asta de ziuă cu sepia în buze, aruncând cerneală ca să ne colorăm scrierile, poeţii nu mor, mor doar oamenii din ei, într-o zi voi muri şi eu, nu te aştept, lumea ta e strivită de feţe hâde, eu vreau câmpul, singurul loc unde viorile se odihnesc fără să le rupă cineva arcuşul.
4. vreau să văd alb, adevăr dezgolit sub burta cerului flămând, mi-e sete, fântânile noastre buzunare de adânc pline de otrăvuri, mi-e sete zic... adaugi: bea!
da… e simplu, belitura asta numită şi viaţă numită şi stare de a fi poate continua doar până la un anumit punct, e simplu, maria[…]împuţita asta de tristeţe şi-a făcut abonament la mine fără să întrebe „e liber, se poate?”
marius aldea -starea de simplu
1.stau în acelaşi tren cu tine, ne desparte muzica, tu vezi gară pentru doi, eu văd o karenina apropiindu-se, dornică să muşte şinele pe care ploile scutură frunze, de parcă toamnele s-ar fi mutat în cer, nu mai trec îngeri, s-au apucat de lustruit bocancii, mi se despică drumul, unii i-ar spune cumpănă, în viermele ăsta numit viaţă eu nu văd decât exfoliere, mâinile construiesc bariere, becul ăla roşu clipeşte des, urlă o bufniţă, semn rău spun unii, azi noapte n-am închis un ochi, e trist.
2.banchizele cască guri albe, cripte pentru toată dragostea mea ce se vrea criogenată, n-o pot ucide, ce vrei?
3. probabil voi căuta prin magazia de cuvinte, tu spui că-i mult praf, mie îmi place să suflu, până se vede pielea aurie a bucuriei, pregătesc scara, crezi că teama e ceea ce mă sperie, îţi zic eu că nu, îţi zic eu că florile se deschid chiar şi în întuneric dacă sunt iubite, un zâmbet crispat în colţul gurii tale pe langă aerul de pipă proaspăt procurat când respiri, ne apasă ziua, ziua asta, bestia asta de ziuă cu sepia în buze, aruncând cerneală ca să ne colorăm scrierile, poeţii nu mor, mor doar oamenii din ei, într-o zi voi muri şi eu, nu te aştept, lumea ta e strivită de feţe hâde, eu vreau câmpul, singurul loc unde viorile se odihnesc fără să le rupă cineva arcuşul.
4. vreau să văd alb, adevăr dezgolit sub burta cerului flămând, mi-e sete, fântânile noastre buzunare de adânc pline de otrăvuri, mi-e sete zic... adaugi: bea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu