Exerciţiu... cu destinatar 127 - infidelitate

Când ning în tine,
primăverile capătă nume de femeie, iubitule...
dragostea  – floare albă de cireş.
Eşti a mea? spui mângâindu-mi cu vocea
silabele pierdute în eter,
închid ochii
şi-mi las cântecul pe inul rătăcit în unde -
albastră apă ce curge
petrecându-ţi privirea
dincolo de noianul frunzelor călătoare.
Nu ştiam c-a venit toamna
lampioane chinezeşti ard în ramuri neîmbrăţişate
în roş de cireşe visezi,
în arămiu de frunze mă-mbrac,
hoţim aerul respirând la rând fiecare clipă împreună
şi nu-i cerem timpului
decât să-şi spovedească spiritul
iertându-ne că nu-i suntem fideli.