“eu nu sunt trist, eu sunt doar singur între patru pereţi…”
neclar de lună- marius aldea
1.construiesc, mortarul meu de versuri caută o mistrie, o am, îmi lipseşte mâna, meşterul doarme în mine, l-am zidit înainte de a-mi fi lăsat ploaia să cureţe sângele din inimă, zeii beau votcă, nu mai coboară pe pământ, în pipa ta două fumuri se ţin în braţe, eu le spun siluete, tu mi le arăţi respiraţii, aduceri aminte din camera unde roşul acoperă ferestrele ce dau înspre fluviu, omul negru strânge resturile de mâini, săruturi, ochi, emoţii.
2. octombrie îmi vopseşte interiorul cu senzaţii
3. mă ai când nu te am, apartenenţa asta nu poate fi dizolvată, ziua mă aruncă printre neputinţe, deciziile sunt complicate, afişuri cu molii îmi atrag privirea, e muzica lor pretext pentru concert, dar am uitat că în singurătate intri dacă vrei, dacă te simţi în stare să nu primeşti, probabil câteva pietre vor încolţi în călcâiul aşteptării, tu spui ştiu, eu dărâm un zid şi recunosc: mă ştii mai bine decât mine
4.văduvite de nopţi, visele ar muri dacă noi nu le-am strânge în braţe, cuvintele se scaldă în utere unde sămânţa vorbei a fost potrivită, nimic nu se lasă la întâmplare, naştem iubiri şi hrănim copii abandonaţi în singurătate
neclar de lună- marius aldea
1.construiesc, mortarul meu de versuri caută o mistrie, o am, îmi lipseşte mâna, meşterul doarme în mine, l-am zidit înainte de a-mi fi lăsat ploaia să cureţe sângele din inimă, zeii beau votcă, nu mai coboară pe pământ, în pipa ta două fumuri se ţin în braţe, eu le spun siluete, tu mi le arăţi respiraţii, aduceri aminte din camera unde roşul acoperă ferestrele ce dau înspre fluviu, omul negru strânge resturile de mâini, săruturi, ochi, emoţii.
2. octombrie îmi vopseşte interiorul cu senzaţii
3. mă ai când nu te am, apartenenţa asta nu poate fi dizolvată, ziua mă aruncă printre neputinţe, deciziile sunt complicate, afişuri cu molii îmi atrag privirea, e muzica lor pretext pentru concert, dar am uitat că în singurătate intri dacă vrei, dacă te simţi în stare să nu primeşti, probabil câteva pietre vor încolţi în călcâiul aşteptării, tu spui ştiu, eu dărâm un zid şi recunosc: mă ştii mai bine decât mine
4.văduvite de nopţi, visele ar muri dacă noi nu le-am strânge în braţe, cuvintele se scaldă în utere unde sămânţa vorbei a fost potrivită, nimic nu se lasă la întâmplare, naştem iubiri şi hrănim copii abandonaţi în singurătate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu