Exerciţiu cu destinatar 139 - trepte

din sforile tale fire de iarbă
din ştreanguri ochi de lumină
din tremurul apei curgerea către cea care sunt -
sunetul îngropat sub iluzii
aburul căţărător spre înalturi
când pământul oftează
de parcă povara lui ar fi fost singura
ce poartă numele de lume

seara numeri fiecare tresărire
şi-mi strângi emoţiile
cu fiecare cuvânt rostit
de parcă ai vrea să nu pierzi nicio frântură
de parcă toate cântecele
ţi-ar umple fereastră de alb
rătăcit în fluturii mei singuratici
şi nevăzători

şi-n fiecare silabă conturată
în dimineţile toamnei
cauţi muguri
muguri de cuvinte plăsmuite
să ne ducă departe
unde linia răsăritului
se naşte
din clipirea ochiului îndumnezeit
ca să ne bucure
cu încă o nelinişte – semn că suntem
trepte pentru zilele noastre
ziditori