Exerciţiu cu destinatar 130 - ne(lipsită)

Alveolă -
dragostea mea respirând durerea
închisă...

n-ai cum să extirpi
imaginea femeii în care e încătuşat surâsul,
şi primăvara plină de floare
şi emoţia prinsă de geana unui răsărit
văzut cu ea de mână

din sânge ne luăm hrana, iubitule
niciun ţesut fără tine,
niciun lob fără mine,
niciun somn fără noi
strigătul meu înăbuşit sub frunza care doare
în dansul vineţiu ca o pierdere pe ape

nu vraja cuvintelor tale-mi rămâne,
nu coaja zilelor în care mă închid mă apasă,
nici bucăţile de hârtie
pe care mi-ai lăsat poeme nescrise
în arcuirea mea lumina se stinge
ca o ploaie ce-şi strânge bagajele
să lase loc unui alt soare
poate mai roşu decât sângele meu
poate mai rotund decât o secundă
poate mai galben decat fresiile ce-mi odihnesc
în braţele rămase întinse
ştiind că te-am primit mereu ca pe un dar
ştiutor de mine...