Tu scuturi o păpădie
eu număr câte vrăbii
mi se pare că se desprind
din seminţele ei,
de parcă mi-aş dori ca pământul
să ţină în braţe rădăcini de zbor
să plutească prin aer scaieţii
ca nişte mine -
explozie în pieptul fiecărui nor istovit
în căutarea furtunii
şi ce repede mişti mâinile,
de parcă n-ar fi de ajuns
truda culesului
desprinsă din sofisticatul calendar
tu scuturi o păpădie,
eu caut umbrele, să asculte ninsoarea
şi las gălăgioasele alea de vrăbii
să-ncolţească în huma
unde mă voi întoarce cândva
să număr zboruri.
Sunt un om atat de mic in lumea asta mare!
RăspundețiȘtergerePUP!
Foarte frumoase versuri. Si ce frumos le-ai amintit si pe micutele si galagioasele vrabii, intre atatea ganduri faine...
RăspundețiȘtergere