A rămas dezgolită o privire străină,
Avea irisul galben ca un nufăr strivit,
Când, pe pajiştea arsă de o toamnă haină,
Rătăcea printre brume ca un om istovit.
A rămas printre raze de lumină căzută
Să mai guste din lujeri stropi de viaţă incert,
Când ispita ruginii de pământ e văzută
Şi în frunze se-nalţă al tristeţii concert.
Zarea-mi spune să caut chiar şi-n vocea furtunii,
Să aştept omul care va-nţelege ce sunt,
Să nu caute-n umbre şi s-alunge nebunii
Care-mi suduie ploaia ce se scurge mărunt.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu