Citadin

Alerg în tihna zilei îmbrâncite
În haosul oraşului monden,
Stau iar la sfat cu feţele zbârcite
De fumuri şi arunc în duoden

Aceleaşi resturi de figuri amare,
Sporovăieli mărunte şi respir
O teamă de-ncercări aşa bizare
Ce-mi pune peste pori un glaspapir.

Mă tem de încuibări în minte goală,
De măşti hidoase care par a fi
Aşa de zâmbitoare în cerneală
Şi în rostirea simplă de-a trăi.

Şi-mi umplu firea cu–nţelesuri clare
Să pot iubi aşa cum mi s-a dat,
Să fiu aceeaşi ploaie din bazare
Ce-aduce-n TINE “aerul curat”.